Restaurantul "Hanul Dacilor", Str. Brâncuşi, nr. 86A
Localul este situat în cartierul Gheorgheni, are o capacitate de 220 locuri, atât pentru fumători cât şi pentru nefumători. La parter se află cafeneaua, la primul etaj este restaurantul cu zona de fumători iar la mansardă este salonul de nefumători. Amenajarea, mobilierul şi decorurile din restaurant sunt realizate în cea mai mare parte manual, de diverşi artişti şi mesteşugari autohtoni. Servirea mesei se face de către chelneri îmbrăcaţi în costume tradiţionale, iar bucatele cu specific românesc sunt aşezate pe platouri de lemn şi vase romane. Aprovizionarea se face zilnic, asigurându-se astfel calitatea şi prospeţimea constantă a tuturor produselor. Predomină produsele autohtone, prepararea acestora făcându-se fără aditivi alimentari, respectând cu stricteţe reţetele tradiţionale şi legile siguranţei alimentare. În unitatea noastra este implementat sistemul HACCP, astfel garantându-se siguranţa clienţilor noştri.

Vă puteţi bucura de un repertoriu bogat în melodii populare, adunate din toate regiunile şi vremurile româneşti.

Restaurantul Hanul Dacilor se adresează celor care tânjesc după o masă bună, cu preparate româneşti, servită într-un decor ce împrumută motive ale culturii tradiţionale.

Cum mâncau strămoşii noştri
Vestigiile arheologice scoase la lumină în ultimii 50 de ani, dovedesc cu prisosinţă că la sfârşitul secolului II d.H. cultura daco-getică era pe deplin formată ca o cultură de tip Latene. Pe lângă celelalte îndeletniciri (cultivarea cerealelor, creşterea vitelor, pescuitul, vânatul, ţesutul), prelucrarea uneltelor din fier şi folosirea roţii olarului, au dezvoltat şi îmbunătăţit masa strămoşilor noştri, introducând un anume nivel de prelucrare şi conservare. Cu toate acestea, ambasadorul Tiberius Flavius, trimis la Decebal în anul 106 d.H., este invitat la o masă destul de frugală: carne de viţel friptă pe jăratec; porumbei sălbatici rumeniţi; carne la ţepuşă (probabil vânat); miere de albine; vinuri aromate, tari şi tămâioase; pere zemoase, păstrate în fan; struguri cu bobul alb, roz şi negru; mere roşii şi aurii. Şi din această perspectivă, a obiceiurilor alimentare, romanii ne considerau barbari. Deşi foloseau deja legumele (varza, spanacul, muştarul), dacii nu cunoşteau ca preparate decât fiertura de mei, crupele fierte de hrişcă şi celebrul ”grâu fiert”, care se mânca la mesele îmbelşugate de la înmormântări (parastasul de azi) şi care a devenit renumita colivă. În peşteri şi colibe de pământ, strămoşii noştri conservau produsele prin afumare şi prin sărare (inclusiv saramura). Dacii creşteau animale şi beau lapte (de oaie, de vaca), dar nu excelau în prepararea brânzeturilor, nu cunoşteau tehnica separării untului şi a smântănii. Încă din acea perioadă, a început polarizarea bucătăriei româneşti: cea a ţăranilor - simplă, frugală; cea a stăpânilor - diversă, bogată, uneori sofisticată. Din nefericire, această dihotomie s-a păstrat până astăzi şi e valabilă în diferenţele dintre masa zilnică a ţăranului român şi cea a orăşeanului bogat.